Ziua de joi pentru Sapanta este plina de evenimente incepand din 1997, cand totul a inceput cu un articol aparut in Jurnalul de Sighet, articol intitulat sugestiv „Doi catolici fura un mort”.
Au trecut 12 ani de la acel eveniment petrecut in Sapanta, si tot in Sapanta, joi, 30 aprilie 2009, are loc un eveniment plin de haz. Iata acum pe scurt povestea miresei cu doi soti din Sapanta.
Desi pare bizar acest lucru intr-o localitate crestina ortodoxa, mai ales ca unul din soti este chiar fiul preotului ortodox din sat, va rog sa-mi cititi randurile pana la capat pentru a intelege despre ce e vorba. In cultura musulmana se practica ca un barbat sa aiba mai multe sotii, insa ceea ce se intampla la Sapanta e incredibil si totusi real.
Dupa ce in timpul Postului Mare cu surle si trambite se anunta prin sat ca feciorul popii Lutai, Iustin Leon Lutai, ia in casatorie pe o tanara studenta, fiica amantei aceluiasi preot, toata suflarea satului asteapta cu sufletul la gura sa treaca cat mai repede sfintele sarbatori pascale pentru a putea juca la nunta celor doi tineri, nunta ca-n povesti.
Totul a fost pus la punct cu minutiozitate, restaurantul „Perla” din Sighet isi astepta cu nerabdare invitatii care si primisera invitatiile cu data, locul si protagonistii. Rochia alba cu perle si diamante veritabile era scoasa de la naftalina, pantofii cu smaralde si turcoaz erau in mana mirelui pentru ca inainte de miezul noptii sa probeze la care fata i se vor potrivi. Mama miresei a pregatit trusoul, a alergat la o artista populara sa ii coase cojocul (pe bune, fara ghilimele), ocazie cu care a reafirmat relatia ei intima cu preotul satului (ortodox) si ca datorita acestei relatii a ajuns acum sa ii fie si cuscra.
Insa, ca un facut, precum in povestea Cenusaresei, orologiul de la miezul noptii a batut exact in acea zi fatidica de joi, 30 aprilie 2009, si mireasa s-a facut disparuta in caleasca ei aurita, caleasca care a dus-o direct la cel de al doilea mire.
In mare graba si fara fast s-a facut nunta in comuna maramuresana Rozavlea, de pe valea Izei, care dupa acest eveniment a intrat in circuitul turistic al zonei, ca loc de pelerinaj pentru cei care vor sa ia un cuvant de invatatura din aceasta epopee.
Aici, la Sapanta, alerta maxima. A disparut mireasa! Popa Lutai face preinfarct, e dus la spital, preoteasa ii canta prin gradina „ Ia-ti mireasa ziua buna”. Asa ca fiecare stia ce are de facut. Cine o va gasi va primi o recompensa de 50.000 de euro. Toata suflarea satului a inceput sa caute mireasa. Unii pe cai, altii in carute, o parte cu jeep-uri, microbuse, mercedesuri, etc, fiecare cu ce a avut au luat treaba in serios si au purces in cautarea miresei. Toti intrebau „nu ati vazut mireasa?”. Dar nimic.
Norocul a fost de partea feciorului popii Lutai care a gasit-o taman in patul nuptial langa, de acum, sotul ei dorit si astfel nu a mai fost nevoie sa se ofere recompensa. Fara sa stea prea mult pe ganduri, acesta, impreuna cu insotitorii sai, au pus mana pe Doamna si au trantit-o in masina, nu inainte sa ii administreze cateva „binecuvantari” binemeritate, ca sa ii fie invatatura de minte.
Nici una nici doua, incep pregatirile de nunta, care culmea culmilor, va fi tot intr-o zi de JOI, 21 mai 2009. Nunta care trebuie sa aiba loc cu orice pret.
In treacat fie spus apar personaje noi de la Bucuresti, nasii mirilor, persoane sus puse in varful PSD. Lumea vorbeste de tandemul Geoana-Nastase, nasii mari. PSD-ul a si intervenit pe langa primarul din Rozavlea sa stearga din registru casatoria proaspat incheiata, pana nu se usuca cerneala de pe hartie. Dar, primarul, om cu frica de Dumnezeu si cu respect fata de legile statului roman, nu s-a sinchisit sa anuleze casatoria.
Acum, este o situatie destul de complicata. Proaspata Doamna va trebui sa impace si pe feciorul popii, JOI, 21 mai 2009, insa nu se stie cum. Asteptam ca PSD-istii sa gaseasca o portita prin care sa iasa si sa intre in lege cum si de cate ori va trebui. Va tinem la curent cu tot ce se va intampla pe viitor aici la Sapanta, unde Joia va aduce noutati.
Redactia „Ziarul Vesel” de Sapanta
Singurul ziar din Romania care prezinta stiri si barfe din Sapanta direct de la surse
nu ma mir deloc acolo la Sapanta parca e in vestul salbatic
alinutza, nu vorbi fara sa iti folosesti putin neuronii…daca un om sau o grupare au un anumit comportament asta nu inseamna ca ii incrimineaza si pe ceilalti componenti ai comunitatii in care acestia traiesc…informatiile furnizate pe blog sunt adevarate…
ma intreb oare cum ar fi sa va cunoasteti intre voi…sa se afle toate pseudonimele la fiecare..ce ati face sa fiti fata in fata?…v-ati manca intre voi:)))))))))
taci fraera ca si tu esti din acest vest salbatic
salbatic salbatic, dar are fete mandre. 🙂 stiu eu ce vorbesc.
pe cine cunosti din sapanta Alina?
ai fost candva la sapantza??? alina
bai fratilor, popa Lutai si cu fius-o e nebun. La adresa de mai jos le-a declarat razboi greco-catolicilor:
http://www.sighet-online.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4765:drept-la-replica-din-partea-preotului-iustin-leon-lutai-din-sapanta&catid=44:comunitate&Itemid=63
La astia nici de lege si nici de Dumnezeu nu le e frica. Tot mai multi prieteni si rudenii din Sapanta imi spun ca s-au saturat de mizeriile lor.
Popa Lutai vrea acum sa-l casatoreasca pe fius-o cu oricine numai sa-l poata face popa si sa-l puna la manastirea Peri. Asta e a doua incercare de casatorie aranjata de popa Lutai care da gres. sunt convins insa ca daca o mai „spovedeste” bine pe mama fetei poate ca aceasta o va convinge pe fiica-sa sa se desparta de actualul sot ca sa-l ia pe fiul popii, si asa sa traisaca toti „fericiti” pana cand moartea ii va desparti si vor fi ingropati in cimitirul vesel. Ma intreb ce peom i se va face la crucea lui Lutai? Se va mentiona despre iubirea cu mama celei pe care o vrea de nora?
Popa Lutai vrea sa faca o dinastie la sapanta. Isi bate joc de acei oameni muncitori si ii face de rasul intregii lumi.
Am auzit ca prima fata pe care popa Lutai a dorit sa o forteze sa se casatoreasca cu feciorus-o era din Bogdan Voda. Pentru putere si avere popa asta nebun prefera sa distruga viitorul si fericirea propriului prunc.
Dar de fapt, daca va fi nefericit, poate merge si el sa dea pe la buci prin sat, la fel cum face taica-sau, si apoi se poate spovedi. E deja practica in familie.
Doamne, ce-am ajuns…
nu mere linkul morosene.
normal mai theo ca am fost la sapinta ca doara tata e de acolo si daca vreti sa stiti mai bine au mai fost doua fete din sat si o avocata din sighet care l-au parasit pe fiu popii Lutai
alina, dar io am auzit ieri ca fost una din bogdan voda care l-a parasit. oare asta din cuhe ii in plus de astea trei pe care le numesti tu?
asa am auzit si eu ca il lasa fetele ca lui ii plac mai mult baietii asa se vorbeste aici in sat
in Sapanta incepe razboiul sfant ortodox
sapantene, l-am cunoscut la Sighet pe fiul preotului ortodox din Sapanta si mi s-a parut de o badaranie iesita din comun.
nu stiu ce fata ar putea sta cu el.
acuma fac eu legatura cu multe din ce am vazut la el…
bine ca mi-a dat domnul minte sa nu ma incurc cu el.
Depinde de care esti, daca te gandeai la cele 2 vile a popii din Sighet, daca vrei sa ai bani fara nici un an lucrat pe cartea de munca trebuie sa stii ca e solutia ideala, cel putin asa e el(Lutai Iustin)
vorbesti aiurea…..ar vrea iustin lutai sa aiba 2 vile in sighet…sunt curios ai dovezi ca are 2 vile???
Mai oameni buni, doar ce m-am intors dintr-o calatorie prin Romania si am trecut si pe la Sapanta pentru ca am tot auzit despre „Cimitirul Vesel” si am dorit sa-l vad. Am fost prin Tara Oasului, am trecut in Maramuresul Voievodal, am trecut pe la Sapanta, inchisoarea din Sighet, Manastirea Barsana, Cascada Cailor, si apoi am trecut in Moldova.
La Sapanta am fost surprins sa vad ca biserica de langa cimitir este inconjutate cu schele, turnul demolat, in fata bisericii se construiecte ceva. De curiozitate am intrebat pe cineva dintre cei care pe care i-am considerat ca sunt din zona ce se intampla cu biserica. Mi s-a spus ca se renoveaza in stil moldovenesc. Am ramas ca la dentist. Cum naiba sa faci biserica moldoveneasca in Maramures?
Am vazut multa prostie in lume, dar inca atata ca si acolo mai rar. Nu stiu cine ii proste pe oamenii aia in halul acesta, insa eu unul nu voi mai bate drumul din Bucuresti pana la Sapanta sa vad o biserica moldoveneasca intr-un cimitir maramuresan.
Pe autoritati le inteleg. Nu le intereseaza. De grija lor se pot darama toate monumentele. Dar pe oamenii din sat nu-i inteleg. Biserica aia si cimitirul era mina lor de aur, de pe urma caruia toti traiesc, si acum le distrug.
Am vazut ca multi vand pe garduri tot felul de paturi, vand obiecte de lemn, de artizanat. Nu inteleg cum nu isi dau seama ca vor pierde turisti cu duiumul prin distrugerea ce o fac acolo. La cine vor mai vinde obiectele respective daca turistii cu simtul valorii nu vor mai veni la Sapanta?
Spun „turisti cu simtul valorii” pentru ca trecatori sunt convins ca vor fi. Insa trecatorii nu cumpara artizanaturi de-acolo. Turistii care cunosc valoarea zonei, si vor sa ia ceva amintire, cumpara.
Prin distrugerea bisericii si cimitirului ii faci tocmai pe cei care lasa bani in Sapanta sa nu mai vina.
Acel primar din sat si cine sustine aceasta lucrare de distrugere trebuie pusi la stalpul infamiei. Nu pot intelege cum oamenii din sat sunt atat de orbi.
Cand am intrat in Cimitirul Vesel aveam de gand ca la iesire sa cumpar una alta. Cand am vazut distrugerile de-acolo m-am enervat si nu am mai cumparat nimic.
Aceste autoritati distrug tot ce e frumos si unicat in Romania. Dar prosti sunt si oamenii care-i lasa. Am vrut cu totii din microbuz sa ne oprim in Sapanta la o pensiune sa mancam. Ce sa mananci frate. Ne-am luat aparatele de foto si ne-am dus la Sighet.
Nici nu am cuvinte sa descriu sentimentul pe care-l ai cand faci sute de kilometri prin tara si sper ca in acest loc sa afli ceva unicat, si acum vezi ca si acel loc e distrus.
Cu regret pentru autorii acestui blog care sunt din Sapanta, dar cand am fost la voi am inteles proverbul: „Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul.”
M-ati pierdut ca turist atat pe mine, cat si familia mea si proetenii mei. Va doresc numai „succesuri” la distrugeri…
turistule…oameni din sat sunt ca si oile…dak popa zice ca asa e bn toti yl urmeaza…ei zic ca e frumos:( trist da adevarat
altteo cred ca tu si cu turistu care se afirma ca este un arhitect sunteti niste deseuri care nu vedeti realitetea nu sunt in partidul preotului si nici nu il acuz dar arhitectul este habarnist de arhitectura asa ca biserica o sa aiba lucrurile orignale dar o sa fie mai nalt tunul pt ca o sa fie in stil ortodox nu greco catolic.bserica a apartinut catiolicilor dar acei catolici acum sunt ortodoxi sii in legatura cu tine (altteo)esti o pers care daca unul zice ceva hop si tu ca te afirmi pe gratis lumea cred ca este satula de aberatiile pe care le scrieti
turistul ci ca este din bucuresti.asa ca sa vada de bucurestiul lui pt ca eu sunt roman si sapantan in acelas timp dar ma mandresc cu sapanta si cu ce avem aici dar bucurestiul ce are caini bagabonzi si gropile lor.la nivel de locuitori sapanta are ma multi turistoi decat bucurestiul si nu uita lozinca la sapanta turistul vine viziteaza si pleaca
si eu sunt din sapanta…asa ca nu te da foarte tare…pun pariu ca si u ai luat multi din renovarea biserici…spun ca suna patetic…renovam o biserica din maramures in stil moldovenesc:))
dao in mama masii de treaba…
auziti domnul arhitect care nu stie ce este o lucrare de consolidare a bisericii. bisericile sunt de mai multe feluri este adevarat dar in nic un caz in stil moldovenesc sau maramuresan am putea zice in stil gotiic sau baroc
dar tu ca esti arhitect adica paralel cu arhitectura nu sti astea
turisti ca tine nu avem nevoie
tu ai venit sa vizitezi cimitirul ci nu biserica pt ca cimitirul este renumit
in legatura cu preotul este jos cu palaria dar si el este om dupa ce a iesit de la altar si nu in ultimul caz tata
revin…oare cine ia zis la bucurestean ca biserica se renoveaza in stil Moldovenesc???
am tot auzit despre distrugerea bisericii din sapanta si a cimitirului vesel. aveti niste fotografii? nu am gasit nimic pe internet.
eu nu am aparat de pozat, dar am gasit ceva poze la adresa asta
http://www.greco-catolica.org/a465-Biserica-Ortodoxa-Romana-distruge-Cimitirul-Vesel-din-Sapanta.aspx
auzi turistule,nu cumva esti si greco catolic,prea sti tu multe detali pe care nu avea de unde sa le stie un turist?
sa sti ca de fapt nu biserica este cea vizitata ci cimitirul,pt ca sunt mai frumoase alte biserici in tara si nu sunt vizitate de nimeni.
nu de alta dar mi sa parut ca esti foarte patimas si subiectiv.
pt ca ceilalti sa stie
Am primit comentariul de la „un neica nimeni” si il vom trimite „turistului”. Credem ca o discutie pe acest subiect, care oricum starneste deja reactii internationale, e binevenita pentru intreg satul.
Naica, fii pe faza daca raspunde turistul.
neica, tu crezi ca toata lumea este proasta? Tu crezi ca toti care vin la Cimitirul Vesel din Sapanta sunt niste habarnisti?
Sunt arhitect si stiu ce vorbesc.
Daca zici ca nu biserica e subiect de disputa ci cimitirul, de ce nu bagati buldezul si in cimitir, ca sa fiti sigur ca nu ramane nimic.
Inca oameni atat de redusi n-am intalnit in viata mea.
Ma mir cum nu esti tu patimas si subiectiv. Eu sa fiu din Sapanta as fi sa stiu ca sursa de venit din sat este distrusa. Dar daca esti atat de „detasat” poate esti chiar preotul acela sau cineva dintre constructori. Am intrebat oameni in cimitir care mi-au spus mai multe. Eram curios despre arhitectura, stil si alte lucruri. Nu are rost sa le reproduc aici. Dar poate ne spui, de ce demolati totusi biserica aia?
hammm………de ar vedea baiatu ala mic alu popa lutai ce scrieti…..si de ar sti cine sunteti cred k nu ati mai avea scaparea…..ala ii putin deplasat si umbla cu tot felu de goriile si bijnitari…..sm auzit ca are si ceva baietii recuperatori in bucuresti…….iliuta il cheama………..oricum ii pe pla lui
lavi miash musca limba in locul tau:))
e f usor sa vb fara sa stii!!!se spune k in orice minciuna e un sambure de adevar…dar prost trebuie sa fii ca sa crezi o minciuna k asta;):))turistule stai linisti k preotul sau fiul sau nu isi utilizeaza timpul lor pretios pt a lasa coom unora k tine:Pcunosc personajele si poveste:Psi khiar se vede k vb fara sa stiti;)hai pa
lasa-ne lavi macar aici ne putem si noi exprima offul. preotul acesta vrea sa creeze o dinastie aici, de unde fii, nepotii si stranepotii sai sa mosteneasca acest sat. a venit fara nimic la noi si acum face afaceri de miliarde.
astazi am auzit de la cineva din sat ca in postul mare unul dintre fii preotul s-a luat la bataie cu ceva politisti din sighet pentru ca l-au prins drogat. zice-se ca l-a scos taicasau cu o gramada de bani.
cum ii turcu si postolu… la asa parinti asa prunci.
pt cineva din sapanta:P
asa e s-a luat la bataie cu politistii
deja deviem de la subiect…ce treaba are ca fiul popi se bate prin oras???
va e ciuda???e viata lui…si de unde sti ca se droga???afirmati grave pe care nu o sa le poti dovedi niciodata
si io am auzit ca se drogheaza in sighet. de aia m-am mirat cand am auzit ca fata lo lasat pe pruncu popii din sapanta ca am crezut ca ii vorba despre asta mic prunc.
are dreptatea lavi……dak ar sti ilie…..in casa peste voi ar intra………..yo il stiu nu am nimic cu popa lutai dar il stiu pe ilie cred ca var rupe gatu……si bine ar face…….lasati comenatarii aiurea……….da nici unu care ati lasat comentarii nu area tupeu sa ii zica in fata ca el a fost….are si spate da si tupeu……si inca ceva nu este tipul omului sa jignesca dar si cand se lega cineva de taicaso sau mai ales de maicasa am auzit ca e nebun…
:)):)):)):))auzi lavi u chiar krezi k tot ce zboara se mananka???e f usor sa acuzi si sa vb de cineva:))mai lasa-ti voi oamenii in pace si vedeti-va de treaba voastra!!!tot ce pot sa va zik e k INVIDIA E MARE!!!!numai ai grija sa nu te caute”deplasatul impreuna ku recuperatorii”nu de alta da chiar vreau sa mai rasp la comm:)):)):))
barosane, sa consideram comentariul tau ca amenintare?
nu e o amenintare…..din parea mea dar cred ca ilie nu a forbit despre familia ta…….da nu inteleg de ce nu aveti tupeu sa ii spuneti in fata asa ceva…..tot totii vorbiti pe la spate
taci fraere nu stii ce vb
ai dreptate barosane…nu trebuie sa ne luam de iliutza!nare nici un amestec in treaba asta
barosane, ne lasi? acum vrei sa ne inchideti gura si pe internet? nu e destul ca ne faceti satul de rusine?
voi ce credeti, ca Sapanta e vaca voastra de muls? voi credeti ca sunteti aici pe tarlaua lui taicatau? du-te ma la bijnita ta si ne lasa. acum vrei sa te faci popa sa mergi la manastirea facuta de taicatau?
nu va e frica ca o sa va bata Dumnezeu? sau voi nici de el nu aveti frica?
nu stiu cine a facut blogul asta, dar bine ca l-a facut sa ne putem si noi exprima nacazul. asa, pe fata, ca sa vada toata lumea si tara.
,…..stie cineva cat e ora?….=)))))))
mai terminati mai oamenilor….nu aveti dew un de sa stiti voi ce s-a intamplat defat……
ne faceti sapanta de rusine….ganditi-va ca si voi poate aveti copii xare vor creste in sapanta si din faima ei nu v-a ramane nimic…
aaaaaaa…………..si turistule………dsaca nu vi tu nu inseamna ca nu vor veni altii…
….poate o sa fie cva mai frumos decat era pana acum…nu ai de unde sa sti……cat despre lutai lasati-l sa-si vada de treaba ca multe sate si-ar dori sa faca preotul atatea cate a facut grigore lutai pt sapanta…….
tinerii se mai cearta dar asta nu inseamna ca e de vina popo…asta se putea intampla oricui…….rautaciosilor sunteti niste retardati
ideea e ca ar trebui mireasa sa fie fericita alaturi de sotul ei pe care-l are acum,iar lutai sa se duca drecului de afacerist
chiar nu inteleg preotul asta ce vrea,isi bate joc de oameni e un om fara caracter.pe langa ca e amantul cuscrei si e strigator la cer mai are si glume in program.
oamenii nu stiu ca el vrea sa faca nunta asta cu orice pret ,inainte a fost o alta mireasa pe aceasi data dar pt ca fata in cauza a renuntat doreste cu orice pret sa se faca nunta si cu o tiganca:))…pe bune unde va credeti in imparatie?incat faceti ce va treceti prin cap….lutai o sa te ajunga pacatele din urma ,vei da socoteala pt ca nu poti uni 2 inimi care nu se iubesc,…
Incercati sa descoperiti cum a invatat si preoteasa Ioana sa picteze cu pen-SULA popii dunca din viseul de mijloc
si ce binecuvantari io tras recent papa pentru asta si lu colegu amenintari noaptea prin telefon
irina esti si tu cumva vreo amanta ascunsa:)))) ca in sapanta si GAINA e CURVA:)))
ancutza esti invidioasa??????????
ancutza nu sunt o amanta ascunsa…sunt sapantanca si ar trebui sa te gandescti ca am dreptate….de ce lumea zice numai de rau si nu vede si binele care l-a facut?a uitat lumea de manastirea sapantza peri?daca nu era popa lutai cine o ridica?care dintre voi?
nu cred ca esti in masura sa il judeci…sunt pacatele lui si da socoteala el nu voi…
pe tine nu te ajung pacatele cand lasi de inteles ca toata lumea care tine cu lutai e amanta lui?
sau ai vrut si tu sa fi amanta lui si te-a refuzat?
=))……..:)):)):))..
ai dreptate irina cred ca ancutza este o gaina penala care vrea sa se afirme
si de unde sti ca in sapanta si gaina e curva?daca ai vreo problema cu cineva din sapanta nu baga tot satul in asta…..sincer…. te faci de ras…
irina, ca tot va paruiti voi muierile pe seama popii lutai, din cate il cunosc nu cred ca i-a scapat vreo una. asa ca nu imi fac probleme de ancutza ca ar fi fost refuzata.
ancutza, cum sta treaba?
se pare ca „incalzirea” e facuta si sapantenii isi dau drumul
oricum si daca pleaca preotul Lutai are cu ce pleca din satul nostru cu o avere consistenta asa ca nu vad de ce atata suparare o sa le para rau la amante doar asa cum i-a parut rau Anutii Talencii dupa Preotul Campean cand si acela a fost scos din sat de catre sateni
asadar nu e o noutate si nici nu o sa ne miram sa il vedem pe preotul Lutai in alta localitate cum va deschide santiere ca sa ii curga miliardele de la guvern
petre ai pus punctul pe I
Irina imi place cum pui problema si imi place ca esti realista
Ancuta are si ea dreptate doar stim noi ce stim despre femeile din Sapanta si ca sunt curve e o crima poate sunt asa din cauza ca nu au barbati pe masura lor 🙂
sunt sapantan si persoanele din sapanta nu cred ca se cobora la nvelul lui sigheteanul.asa ca no sa ne limitam si sa comentam subiectul.
dar nu cred ca avem ce comenta
unele persoane nu is vad problomele lor dar le vad pe ale preotului
sa va zic eu…fetele din sapantza sunt curve doar cu cine are avere sau e plecat in spania si aduce bani…exista si cateva exceptii restu jale mare:D o parere de sapantzan:D
sigheteanule nu caracteriza toate femeile din sap ca is cureve u ai a le cunoaste pe toate???/????/ sau cun 3 si gata.
am discutat aseara cu prietenii care mo intrebat daca am auzit despre ziarul vesel si leam spus ca inca nu dar as vrea sa citesc stiri despre Sapinta ca sunt slava domnului cu gramada si babele noaste o ajuns la protv numai asa se va face ordine si in satu nost cas cam multi maheri si il au popa in frunte care ii scoate din mana procuraturii
asai ca isi bat joc de sapinteni
si saracu nepotu Marii lu gheghe cum o murit curentat in vinere mare a rusaliilor si nimeni nui vinovat
mortui de vina
pentru moartea acelui baietel nu a dat nimeni de seama…nici macar un ajutor financiar…
interesanta discutie
m-a sunat un pretin din iasi sa ma intrebe daca e adevarata faza cu mireasa ca o citit in cancan…. am cautat link-ul pe internet ca nu mi-a vinit sa cred si l-am aflat. si io am fost surprins de articol, ca prin sat apropiati deai preotului spun ca faza cu fuga miresei nu e adevarata. altii ziceau ca i adevarata. nici nu mai stiam pe cine sa cred. amu e clara treaba.
http://www.cancan.ro/2009-05-16/A-fugit-de-la-nunta-de-frica-socrului.html
no, amu ce a zice lume despre noi?
e bun de reclama asta pentru noi o sa fie pline pensiunile cu turisti de amu inainte mai scrieti si voi mai multe sa atragem turistii sa vina in numar cat mai mare
la noi sunt multe stiri ca doara de 20 de ani sau adunat ceva noutati incepand cu Stetca Toader ar fi bine sa ii uati un interviu fostului primar Stetca Toader din Paris pentru a elucida misterul cu teroristii din Sapanta
cosmine cu faza asta neai dat pe spate:))
Toader stetca nu sta de vorba cu oricine.Si poate e mai bine sa nu vorbeasca….A avut mult de suferit!
pai da cam ar fi bine sa stie lumea si despre teroristii de atunci care sunt mari ortodoxi luptatori de azi
TERORÍST, -Ă, terorişti, -ste, adj., s.m. şi f. – 1. Adj. Care se referă la terorism, de teroare. 2. S.m. şi f. Persoană care terorizează; partizan, adept al terorismului. – Din fr. terroriste.
TERORÍSM s.n. – 1. Totalitatea actelor de violenţă comise de un grup sau de o organizaţie pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat. 2. Atitudine, manifestare teroristă. – Din fr. terrorisme.
…sursa DEX ’98
TERORÍSM n. 1) Folosire sistematică a măsurilor de violenţă şi de intimidare în vederea atingerii unui scop politic. 2) Totalitate a actelor de violenţă pe care le săvârşeşte o organizaţie sau un regim politic reacţionar. /<fr. terrorisme
…sursa NODEX
TERORÍSM s. n. folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace violente sau ameninţări de natură să provoace teamă şi neîncredere, panică şi nesiguranţă, ignorând orice norme umanitare. (< fr. terrorisme)
…sursa MDN
Asadar , care sunt acei "teroristi"?
Cazul cu mireasa de la noi care a fugit de fecioru preotului si s-a casatorit cu un altul a ajuns stire nationala. Am preluat-o si noi. gasiti detalii la linkul:
draga irina afla ca nu am fost refuzata te las in lumea ta ca esti cam batranica:)))ca doar te stiu :)))
sapanta zona tuturor posibilitatilor unde muierile trec toate la spovedanie:))
fetita mea tu te-ai spovedit anul asta
scuze nu am vrut sa spun curva ascunsa:))))amanta ascunsa poate asa suna mai bine;))
ce spui:?
ce mi dat sa aud acum adica numa popa asta e super potent in satu asta noi sapintenii nu putem sau ce? ancutza inafara de Ileana Tahului mai stii si alte spovedite de popa?
ancutza tu ai o problema…si afla ca nu sunt batranica deloc sun t chiar tanara….in fine numai o minte bolnava poate sa swe gandeasca numai la amante……deja te abati de la subiect…maui bn lasa…
mai bn lasati-l pe popa lutai in pace si vedeti-va fiecare de ale voastre ca nu stiti ce aduce ziua de maine……
are dreotate irina…intrun fel…”nu te lega de POPA’ o vorba din batrani
am auzit de povestea asta pana in Ieud si nu mi-a venit sa cred. Cel putin de data asta gura lumii adevar a grait.
Ma uit la poza cu mireasa si e fata tare faina. Nici nu ma mir ca a vrut-o preotul Lutai pentru fiul sau. Totusi, cunoscandu-l pe Iustin nici nu ma mir ca fata a plecat de langa el.
Fata s-a dus unde i-a fost inima, nu unde au vrut-o parintii, si bine a facut.
Sa ajungi sa iti dai fata la maritat asa, ca in evul mediu, e o nebunie. Ce-l poate face pe un parinte sa-si forteze copilul sa se casatoreasca cu cineva pe care nu-l iubeste? Va fi fericit parintele acela sa-si vada copilul nefericit?
In Barsana este un pod numit „podul miresei”, ca de pe el a fugit o mireasa cand mergea la biserica am inteles. No, cred ca o poveste similara va ramene in istoria populara a Maramuresului dupa episodul asta cu fata din Sapanta pe care preotul Lutai a dorit sa o casatoreasca cu fiul sau.
Maine la Tanjaua de pe Mara asta va fi subiectul de barfa cel mai in voga. Daca pana la noi in Ieud a ajuns subiectul.
Nu mi-as dori sa fiu in locul parintelui Lutai din Sapant ca cred ca m-as baga in pamant de rusine.
sa va fie rusine..in loc sa faceti ceva util stati pr internet!!!!!!!…”inteligenta intruchipata” e sapantanul care a facut site-ul acesta
ady te cam doare ca se spune adevarul pe blogu asta??
ma doare in cot de voi!!!!!!!!!!:))
vreau sa aduceti voi dovezi ca profesoara de religie e amanta protului…sa va fie rusine!!!!!!!
daca vrei dovezi intreaba pe croitoreasa cojocului ca acolo amanta a recunoscut ca nu e o rusine sa fi amanta popii din sat
eu nu cred asa ceva!!!!!!!!…rusine
ce prostii sunteti pe popa lutai nici nu cred ca i;l intereseaza ce scrieti voi……..are altele cu renovarea biserici si mai multe……oricum este o personalitate…….mai ales sa facut cunoscut in toata tara prin manastirea sapanta perii cea mai inalta din europa….ctitorita de el imtreuna cu sapntenii……..
nu are nici 50 de m asa ca nu e cea mai inalta
ar trebui sa o masori cu liniarul sa te convingi:)))
ai vazut vreodata un metru???
voi vorbiti…….voi va consumati popa lutai nu va baga inesama…….ce sa faci asta este viata si nici nu cred ca se coboara la nivelul multor de pe forum. pe iustin nu il stiu dar il stiu pe iliuta chiar mi se pare de treaba. :)))))))are dreptate barosan de ar sti iliuta cine sunteti nu va vad bine…sau poate nu il interesesza ce se scrie
ce sa faci fratiilor unii sunt frustrati din cauza asta scriu tampeniile astea iar inca ceva INVIDEA ESTE MARE LA NOI IN SAPANTA. Sunt invidios frati cu frati unul pe altul dapoi sa nu fie invidios pe popa ca a facut amnastire ca renoveaza biserica ca a alfaltat drumul de la manastire a construit un muzeu in curetea bisericii. si ma tem ca pe tare multi sapntenii ia anajat si pe multi ia scos de la greu si belele asa ca…..
vasilica, scrie si tu corect…invidia si nu invidea…asta e o greseala majora…celelalte le las… 😀
tampiitilor
am last commentrui si au fost sterse nu inteleg ce site aiure ii asta
Iri, nu stergem nici un comentariu decat daca se injura in el. Comentariul astepta aprobarea. Asa este setat ziarul.
asa ca fratilor, comentati cat puteti, nu va cenzureaza nimeni.
la mistoo
Nu va bagati in viata oamenilor… e usor sa-i judeci pe altii .. este viata lor si cei care comenteaza sunt rau intentionati… parintele lutai e preot cu bune cu rele si nu ar trebui sa ne intereseze pe noi viata lui.. rusine sa le fie celor care il demigreaza pe el si pe familia lui , in special pe iliutza ..sa dea cu piatra cel care ii fara pacat …
nu mai vorbiti rau de iliuta ca daca afla tata lui adevarat jar mancati cu totii
nicoleta, termenul corect este „denigreaza” 😀
tu fraera dara ca sunt din sapinta dar tu de unde dracu sti ca in sapanta nu este nicoleta
Da voi acolo naveti parca si un cimitir vesel? Dece vati facut si ziaru vesel, cimitiru nu vajunge?
am facut ziarul vesel ca sa ne cunoastem mai bine
ala e pentru morti le trebuie si la sapintenii vii ceva vesel
A, ceva cu mireasa cu doi soti. Mam prins. Ha ha ha ce vesel sunt.
mai …pt toti care au scris ca ne luam de tata lui ILIUTZA sau de familia lui…nu ne luam de ei ca si familie…comentam despre faptele ce leau facut…si hai sa fim seriosi cine nu a fut vreodata ceva rau>>????
facut
altteo eu cred ca ar fi bine sa il suni pe ILIUTZA si sa ii spui cherstile astea in fata ca pe la spate orice are tupeu.
nu stiu ce sa intimpla dar toata lumea are ce are cu parintele grigore lutai /ce a facut parintele grigore lutai pentru SAPANTA na facut nimeni de cind a infiintata SAPANTA de aproape 700 de ani/ o sa lase ceva in urma lui care o sa sa vada citeva secole si chiar urmasii urmasilor nostrii o sa vb de el./ a facut o manastire aproape unica in lume a doua manastire inalta din lemn din lume,/ numele lui o sa ramina gravat la manastire si acelor care ao ajutat la constructia manastirei ./lasatil in pace pt ca ce se intimpla in familia lui el e responsabil curind o sa aiba 20 de ani de preotie si pina acuma totul a fost bine in SAPANTA dar acuma citiva cetateni catolici vreau sa rasfoiasca istoria si sa dam inapoi dar asta nu cred ca se poate
a facut cu banii de la guvern ca doara nu ia adus cu el cand a venit dar daca nu cunosti situatia nu vorbi ca esti pe dinafara sau poate stii cum sta lutai cu conturile si ai si tu un comision gras
da…a facut cu banii de la guvern…dar a facut-o el…de ce nu te-ai dus tu sa o faci????
lica esti invidios de ce nu ai mers u sa o faci???/??
…cu banii guvernului….
parinte nu uitam ce ai facut in si pentru sapanta
eu unul mi-as dori sa fi preot si ce ce va fi dupa tine sa poata macar sa ingrjasca ce ai contruit dar sunt unele persoane care te ataca fara sa cunoasca si chiar daca te cunosc nu stiu aceva decat sa barfeasca
de ce vedeti ca preotul a facut pt sapanta dar celelalte pers care au venit la noi cu mana goala si au plecat cu tiruri nu ii vedeti sau va este frica sa ii vedeti
in legatura cu mireasa nu aveti de unde sa stiti pt ca nu cred ca ati fost intre ei doi dar trebuea sa o rezolve ei doi nu cred ca iustin este o pers care nu ar intelege ca ea nu ar vrea
dar cred ca ea a vrut sa ajunga o vedeta si cred ca a ajuns dar cu rol negativ
[…] intelegem pentru ce motiv, au inceput cu amenintarile. Daca cititi cu atentie comentariile de aici https://ziarulvesel.wordpress.com/2009/05/12/joia-zi-cu-prilej-in-sapanta/#comment-30 vezi intelege la ce facem […]
mai usor cu elogiile johnny sapantanul!gandeste-te k fostul preot a lasat un gard in jurul cimitirului vesel pe care te las sa-l estimezi tu ca valoare si estetica,facut pe vremea cand nu se primeau fonduri de la guvern ,nu se incasau bani la intrarea in cimitir,ci era urmarit de comunisti ,a restaurat biserica ,a facut acel antreu pe care l-a daramat actualul preot,iar pe cele 4 parti ale bisericii a facut icoane din mozaic care se mai pot vedea in catedrala din cluj napoca.Mai mult de atat,a ajutat catedrala din sighet sa se construiasca cu multi bani adunati de enoriasii din sapanta,fapt adeverit de preotul tomoiaga in urma cu un an cand a slugit la noi in biserica intr-o dumnica.A multumit in mod special enoriasilor ,spunand ca cu banii primiti de la sapanteni au cumparat caramida pt catedrala.Ar fii si alte lucruri de spus care imi scapa acum,dar cei cu o contiinta treaza apreciaza valorile cu adevarat spirituale ,si nu inaltimea turnului care nu face decat sa satisfaca orgoliile unora .Eu as spune ca stan ion pastras este ctitorul tuturor edificilor ce se ridica in aceasta comuna ,deoarece lumea intreaga il cauta si toti lasa la poarta bani (carora nu le stie nimeni numarul,ma refer la sapanteni) .Asadar nu e greu sa construiesti ceva atata timp cat banii vin puhoaie in fiecare an ,fara sa iti curga sudoare pe frunte ca sa-i castigi.Biserici si manastiri se construiesc in tot maramuresul ,d-apoi in sapanta unde vin turistii cu gramada.Cat despre „nunta de imparat” se fac raspunzatori parintii amandurora care au incalcat normele morale cu buna stiinta.
george ai perfecta dreptate dar aste nu sunt elogi
dar sa nu uitam ca pe fostul preot domnul voiculescu l-au scos ca pe un caine cu nimic si inaite cu doua luni de pensionare
sa nu uitram ca acei sapanteniu care l-au scos pe fostul preot au cazut loviti de mana luiD-ZEU
nu este bine sa te legi de unsul domnului scrie si in biblie asta daca bine sti
da asai ca Dzeu ii bate pa tati nu ai vazut si pa cei care o sarit la preotii catolici cum o murit tati aia care so aflat viteji si cand o dat in calugarite si la calugarite Turda de pe vale amu nu demult era sa ii moara fecioru cand o sarit din masina asa ca nui bine sa te pui cu cei cares unsi de domnul
Sunt si eu de la sapinta dar din pacate peste an nu stau acolo , am auzit si eu ce sa intampla si mi se pare o situatie foarte regretabila . Sapinta are foarte mult potential si nu stie sa il utilizeze insa se adauga alte probleme . Biserica inainte de comunism era al catolicilor , cu schimbarea d regim a trecut al ortodoxilor . Aici nu e vorba si nu conteaza a cui e biserica aia , e vorba ca e un monument de cult care a fost construit de bunicii si stra bunicii nostrii , care au muncit greu pentru ea , si acuma in 2009 Popa pentru as marca teritoriul o vrea schimba ? cum se poate asa ceva , o biserica nu are voie sa fie modificata aspectu , doar sa fie renovata . Nu imi permit sa judec pe nimeni dar dupa mine ce face popa e incredibil si e de condamnat , daca era popa adevarat is construia el alta biserica asa cum i place lui ( si are destul banii , pentru ca a primit foarte multe ajutoare) si lasa aia la catolicii cu tot ca nu sunt multi catolicii la sapinta , asa era drept . Si altfel trebuia sa ceara parerea la sapintenii , nu sa faca asa de mare scandal . Eu vad din afara ce e acolo , si ma gandesc ca sapintenii nu sa afirma destul , stau sub influenta popii , inteleg si asta pentru ca mai exista mentalitatea d acuma 20 d anii cea sub comunism si cea ce scriu nu e un repros e doar un constat . Am observat ca este foarte multe comenturi contra popii si ce a facut , asta arata un fapt : in sapinta sunt foarte multi ortodoxi ca si catolicii care sunt contra schimbarei al bisericii si au voie sa sa pronunte pentru ca e a lor biserica aia nu a popii Lutai , care el a venit si sa instalat acolo . Cu povestea de mireasa cu doi mirii , e ceva incredibil sa se intample in epoca noastra . Imi este mila d saraca fata si sper sa is revina si sa treaca peste faza asta , si imi este rusine pentru parintii iei si pentru popa .
Anuta ne pare rau si noua de ce face popa cu noi si ne bucuram ca tu de acolo vezi altfel lucrile iar noi cei de aici sti cum stam ca frica in san ca tu sti asta ca vine popa peste noi daca afla de cineva ca a spus ceva.Avem mare noroc cu ziarul asta acum ca ne putem spune liber ce gandim, la noi in Sapanta e mai rau ca in timpul lui Ceusescu, suntem tare terorizati si de exemplu bunicii mei au vrut sa mearga la catolici ca ei asa s-au nascut dar nu au putut ca popa i opreste.Ziarul asta poate destepta pe mai multi si vor reusi sa il infrunte pe popa asta care are un comportament de tiran.oricum de acum nu mai are mult de stat aici ca e de rasul lumii deja chestia cu nunta face inconjorul lumii si nu mai are credibilitate are si dosare penale cu familia preotului Vida iti poti inchipui tu sa sara la bataie la un alt preot ortodox,poate il sti pe preotul care are o biserica in sighet langa laborator acela a fost batut de popa lutai.daca se vor trezi sapantenii a fi bine pana la urma pentru noi toti
vai irina draga…de unde ai scos minciunile astea?????….ai fost tu prezenta la fata locului????…sa iti fie rusine!!!!!!!!!
irina si anuta sunteti amindoua niste TIMPITE si cam paralele de subectul asta daca vb la adresa preotului
Ce zice irina e adevarata eu stiu din sursa sigura ca popa vost drag lutai a sarit la bataie la popa din sighet!! dar va este asa de greu sa admiteti!! Problema e ca popa lutai si-a gresit cariera , trebuia sa fiua ceva domn mare in afaceri!! Si ce rost are sa ne faci tampite ? asa te a crescut parinti tai ? Normal ca i luati apararea , si nu va condamn pt asta pt ca aveti dreptul da nu e nevoie sa va opuneti la ce zicem , daca nu sunteti deacord zicetiva parerea voastra , orcum eu ma gandesc ca sapantenii o sa is deschida ochii , si ca asta trebuia sa se intample ca sa vada fata adevarata al popii , iustin ca si alina sunt victimele , bineinteles ca poate a gresit alina dar cine nu greseste ? Popa conduce tot , pana si gandurile voastre , e ft regretabil si sper ca o sa va deschideti ochii
ca mai irina, va bate popa Lutai sau ce? ma ingrozesc ce comentarii citesc.
pe ce popa ortodox l-a batut popa Lutai?
ce citesc eu aici este telenovela. mai scrieti ca imi place. 🙂
anuta imi pare sincer rau pentru tine. nu ai fost bagata inseama de catre popa sau familaia lu??? esti o fustrata. no comment
stirea asta cu fecioru popii din sapanta o ajuns si la noi in sieu. mo intrebat unu amu sara daca ii adevarat ca fecioru popii din sapanta o fost lasat de mireasa si aia o mers cu altu ca si pe internet sa scrie. io iam zis ca am auzit ceva dar oamenii vorbesc multe. la piata in sighet vorbeau cativa si asa am auzit prima data. am cautat pe internet si am aflat articolul asta. daca toti zic asa o fi.
ce nu pot io pricepe e de ce a vrut popa din sapanta sa o forteze pe fata asta asta sa se marite cu fecioruso cand ea deja umbla cu un alt baiat de ani de zile? are averi fata asta sau ce?
ma fraiere popa nu a fortat pe fata asta sa se casatoreasca cu baiatul sau ei sau inteles tinerii dar problema este //de ce nu ia spus la baiat ca nu vrea sa se casatoreasca cu el //de ce a fugit de acasa
tu nu auzit ma ca popa ala ii violent? io fi fost frica si la fata. nu vezi cata lume se plange de el ca ii bate, ca ii terorizeaza.
da io tot nu precep un lucru: daca fata asta era deja cu un baiat de mai multi ani, cum de a ajuns cu pruncu popi?
raspuns pt vasai din sieu : fata e o fata frumoasa si cu studii nu are ea multe averi , dar totul a fost aranjat cu mama fetei care a vruto baga acolo la popa ca sti cum e fala , iar popa trebuie sa il insoare p fiu ca are peste 35 d ani si ca sa poata si el sa intre in functii d popa . D acea popa a facut asta .
poate citeste si johny mesajul asta. deci popa a avut interes acolo. interesant. si pruncu asta a popii vroia sa se faca popa? si daca se facea popa unde il punea?
yo cred ca il punea la manastire / barosane/
a fost o fata desteapta stie ce vrea de la viata
Iustin e baiat bun dar il conduce popa(tatasau)
…din toata povestea asta,doar pe Silviu il compatimesc! …pacat ca Alina nu a fost cu 5 minute mai isteata! 🙂 Iar cat despre ce face preotul ori alti concetateni ai nostri… fara dovezi,fratilor,va sfatuiesc sa „gura mai mica”. In niciun caz nu vreau sa sune a amenintare,e vorba doar de cateva reguli civice si bun simt. Haideti sa ne vedem fiecare de ograda,ca toti ajungem la un moment dat sa fim nevoiti sa facem anumite compromisuri in viata. Haideti sa fim oameni si sa ne rezumam in a ne expune doar pareri si sfaturi de bun simt iar nedreptatile sa le expunem cu probe. Ar fi cazul sa dam si noi dovada de maturitate,atat in gandire cat si in exprimare! Va spun din nou,spor la munca oameni buni!
aici e facut ca sa ne exprimam parerea , deci sa fie despre alina sau iustin sau popa sau orcine , pt acesta e facut situl asta !! Daca tu anamaria nu vrei sa vorbesti depsre altora nu t obliga nimeni sa vi sa lasi coment
Anuta,te rog frumos,reciteste ceea ce am scris eu.. sa ne expunem parerile dar cu BUN SIMT !!! Nu am incercat absolut deloc sa interzic cuiva sa scrie aici… de cenzurat,da,recunosc ca de ar fi in mainile mele acest blog,as cenzura cateva comentarii.. cum e cazul celor de mai jos… amenintari sau cele ce aduc acuzatii fara probe. Sunt doar de partea dreptatii. Fiecare e liber sa spuna ce vrea… dar nici sa ne batem joc de noi! …pana la urma asta facem!
Catre „mireasa”
Auzi tu stoarfa, nu ti-e rusine de ce ai facut? Daca nu ti-a placut de Iustin de ce ai umblat cu el? De ce ai umblat cu masina cu el prin sat si te-ai afisat peste tot cu el? Si acum vii si-l faci pe el de rusine? Iustin e baiat bun si ar fi avut grija de tine.
Nu crezi ca te paste o bataie buna pentru scandalul pe care l-ai facut? La fel si fraierul ala cu care te-ai maritat. Las ca ne intalnim noi cu el in Sighet. Iar tu iti termini examenele in curand. Unde iti petreci luna de miere? Vii incoace?
barosanule se vede ca esti bazat…sau doar gura de tn…ce a facut fata nu e frumos.si eu sunt de aceiasi parere cu tn…dak nui placea de el nu trebuia sa se afiseze cu el…
dar deja sa ajuns la amenintari…vad ca treaba asta degenereaza in rau:(…
orcum fata ar meritao mica corectie…actualul sot a ei nu vad ce rost ar avea????
dara ca ce a facut mireasa nu e frumos. acuma cine va repara onoarea lui Iustin? Cine o sa se marite cu el dupa rusinea asta?
Nu merita ea o batuta pentru ca si-a batut joc de Iustin si de preot? Preotul a muncit mult pana a ajuns unde e acum. Si vine acum una care nu stie ce vrea si il lasa pe preot si pe Iustin cu ochii in soare cand ei au investit atatia bani in nunta asta?
Daca Iustin o iarta, noi nu o iertam.
esti tare alteo si tu barosane cred ca samanta [mireasa] merita o lectie buna
barosane, „…si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri…”
barosanule ce rost are amentitarile , fiecare greseste ? t crezi mare om facand asta ?? ce crezi ca faci cu bataie sau cu ce ai d gand sa faci ? unde crezi ca ajungi ? Nu e alina numai vinovata , iar si iustin nu a fost in stare sa se afirme sa zica si el ceva , e condus d tata lui ! Fata nu tia facut nik iar sotul iei inca p mai putin! nu vreau sa critic ca si eu sunt d la sapinta dar e pacat ca ft multi au reacti ca a ta si e regretabil !
suntem prieteni cu Iliuta si ne-a spus Iustin cum sta treaba si ce ai facut. Iar prietenul la nevoie se cunoaste. Abia asteptam sa va intalnim la Sighet.
ii fi tu un barosan…dar nu ai ce sa-i faci fetei…probabil ca a procedat asa din anumite motive…..si ce ti-a spus iustin ca-i de facut????..
anonine, noi suntem oameni ai faptelor nu ai vorbelor. se va auzi ce am facut. problema asta nu ramane nerezolvata.
barosane, probabil ca esti un om al faptelor…insa din ce reiese, esti un om al faptelor rele…asemenea oameni cu asemenea fapte pot merge la mititica 😀 …mai bine nu te implica daca nu-ti fierbe oala…ce sa zic, treaba voastra dar astea nu-s reactii si comentarii de oameni intregi d.p.d.v. al facultatilor mintale…cu regret trebuie sa o spun…
nu te lasa mireasa calcata in picioare ca nu au ce sa iti mai faca daca esti casatorita deja ei nu au decat sa isi caute alta mireasa pentru baiatul preotului ca sunt destule fete in sat
da fraera da de ce nu i-a spus de la inceput ca nul vrea in casatorie?
da tu cine esti ma? esti din sapanta? ce stii tu de care-i treaba pe aici. a cui jony esti tu?
johny, ti-as indica intai sa iei niste ore de gramatica, ai o exprimare deficitara..pe langa exprimare precara din dotare iti lipseste bunul simt…mai gandeste inainte de a lasa un comm 😉
geta, in seara asta am auzit despre povestea asta si ca daca se cauta pe internet se va gasi ziarul asta.
aici la rozavlea se spune ca primarul e presat sa desfaca casatoria celor doi tineri ca fecioru popii sa o poata lua pe fata. i s-a promis primarului zeci de mii de euro din partea preotului Lutai din Sapanta. deja foarte multa lume vorbeste pe la noi de povestea asta.
am auzit multe despre preotul Lutai din Sapanta, ca are conectii la bucuresti, ca e pe o mana cu psd-ul, ca il ar in spate pe gheorghe turda. presiunea pe primarul nostru este foarte mare. poate ca primarul va trebui sa desfaca casatoria numai sa nu aiba probleme. nu stiu ce sa spun.
nu mai stau babele la poarta sa barfeasca….stau pe internet…..s-au modernizat…..:))…ha ha ha…ridicol….de aia s-a facut ziarul asta….de babe…pentru babe:)))))))))
zicea ady…o baba in devenire:))
la gara
esti ridicol barosanule :)) daca chiar esti prieteni cu iei sustinel p iustin si deschidei un pic ochi!! sa is cauta el o fata p care sa o iubeasca cu adevarat!! asta tre sa faca un prieten adevarat !! da daca nu ti creieru destul de dezvoltat nu e vina ta , mai iesi si tu prin lume sa vezi ca nu rezolvi nimic prin violenta o sa iti auduci doar probleme!
Ma ameninti? Femei ca voi numai batute inteleg.
nu e deloc amenintare , e doar uun sfat ca asa e cand ajungi sa utilizezi violenta ! Numai animalele fac asa :))
Ady , poti zice tu ca babele barfesc , dar nu zice ca tu veci in viata ta nu ai vorbit despre un subiect ca acest, nu e barfa , zicem doar ce parere avem despre asta si daca nu tre sa ne bagam , ne simtim si noi concernati pt ca sa putut intampla la orcine chiar si in familia noastra! dar daca nu iti convine ce sa zice aici , poti sa pleci !! 😉
mersi altteo ca ne iei aparareea ca adi nu stie ce incomod e sa stai la poarta sa gbarfesti te vede tot satu da aici in ziar e mai usor pentru noi sa ne luam de cap una cu alta fara sa ne vedem la protv
\apropo cine au fost babele de la protv?
taceti babelor si continuati birfa
johny, de multi ani se scrie cu ” î” din „a”. asadar, se scrie bÂrfa.
discutii cu privire la viata personala a unei persoane e BARFA!!!!!!!!…asa ca mergeti sa va cresteti copiii asa cum trebuie!!!!
tu bai adi ai copii de sti ce trebuie sa facem noi?
eu nu am….dar stiu ca unele dintre voi aveti si va preocupa mai mult barfa decat sa va ocupati de ei:D
…foarte adevarat,Adi! …si o demonstreaza tocmai calitatea afisarilor pe acest blog!
poi dak o luam asa si u barfesti aqma L-)
nu e o barfa „altteo” …e o constatare! 🙂
Am initiat un sondaj de opinie unde cei doritori pot sa se pronunte cu privire la cine cred ca are dreptate in acest caz cu mireasa cu doi soti din Sapanta.
catre mireasa
te-ai servit de el ca sa fi ridicata si plimbata cu masina si dupa aia ai plecat la un prunar in iapa care este un medic veterinar adica un viitor tata al viteilor cu o sa te simti cand o sa ai copii si o sa ii cheme boi cum o sa fie chemat tatal muuuuuuuuuuuuu si mama beeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
mesajul acesta este foarte urat. dar pruncu popii ce scoala are? fata s-a dus acolo unde o chemato inima. si bine o facut. stiu si eu in borsa o gramada de familii care au fost facute la mica intelegere si numai intelegere nu au in casa.
mireasa, bine ai facut.
ca bine spui mai johny de oameni ca tine avem nevoie sa ne dam mana sa facem ordine in satu asta ca a ajuns de rasul curcilor uite ai aici emailul meu te rog sa imi scri ca sa ne intalnim si sa vedem ce avem de facut in continuare ca aici nu se mai termina barfele cu babele astea
istet87@gmail.com
ionut id meu sapantanu13@yahoo.com
da vreti la misto sapantanu13@yahoo.com sau tot sapintanu14 @yahoo.com
Draga johny mai intai invata sa scri, dupa cum scri am observat ca nu ai prea multa scoala.
pt anonim a ….///auzi fraer sau fraera eu scriu ca prin sapanta sa nteleaga toti sapantanii nu am timp sa pun punct si virgula la fiecare fraza pt sunt /////////// mai tare////// ca tine
… si apropo respectivul ¨prunar¨ are o facultate pe care tu cred ca nu o ai. Dupa parerea mea sa fi medic veterinar nu este un lucru urit (depinde daca sti ce inseamna medic veterinar), si nu cred ca e cazu sa judeci pe alti, uita-te la tine si apoi la alti.
[…] Joia, zi cu “prilej” in Sapanta – Povestea “miresei cu doi soti” din Sapanta a ajuns stire nationala View […]
am citit atatea pareri si afirmatii ca nici eu nu stiu ce sa cred:))
apropo pe ELODIA nu ati gasit-O???
ca prea le stiti pe toate;))
asta e OTV-ul din sapanta:)))
mai realistule sapintenii stiu de vilele lutai din sighet si din alte parti dar poate nu sti ca are si supermagazinul Unirea din Bucuresti
anonima sint deacord cu tine,jonny e un fraier care nu stie nici s ascrie,mai jegos pana sa ajungi la scoala care a facut-o el mai ai de invatat sa scrii;)))
jegosssssssssss cu sapanta voastraaaaaaaaaa de jegos
auzi tu mamneluca si fraera ce esti nu-mi pun mintea cu o .//proasta ca tine//asa ca ia o pauza si dute ia o gura de fin sau otava si ////RUMEGA//
johny, acesta este ultimul mesaj cu un astfel de limbaj suburban, sau sub-satesc, pe care ti-l mai permitem in comentariile ziarului nostru.
Redactia
auzi sapantene gata cu limbajul suburban sau sub-satesc cun zici tu .da la proasta aia de ancutza nu te uiti cum scrie .io i-am dat decat replica
nici nu il cunosti pe johni si cum iti permiti sa il faci jegos?
foarte bine zis godfather /jb/
pi mah cumdracu aveti curajul sa va legati de iliuta lasa ca vom da noi ….toate jignirile facute la adresa popi si a familiei lui sunt facute de catolici ….. pt ca ei nu au biserica si vor so ia p a noastra ……….. da nui cu cine …. ca voi catolici nu santeti oamneni daca santeti vreo 20 si ceti face voi in fata noastra …..pi ma dupa ce popa asta o facut atatea voi il vreti alunga ……da cine sal alunge 20 de molatici ………..in fata sapantenilor voi naveti niki o sansa ….pt ca sapanta e o forta … si parintele lutai e conducatorul nostru ……… mai initurilor aveci ceva inpotriva ca de aveti va dam noi acuma …..
dar cine e iliuta? mirele? ca eu am votat cu mirele din obisnuinta :))
Iliuta e fartele cel mai tanar al mirelui Iustin .
Dute mai ben laden ca tiai ales bine pseudoul !! t ilustreaza perfect la cum vorbesti , sa fie si 2 catolici in toata sapinta aia care e problema , au voie si iei sa existe si sa is puna opinia ca doar a lor a fost biserrica aia !! si nu prea il apara p popa ca cu ce a facut el atata ins apinta ? ca bani sapintanilor si cu ajutoarele , ca el a venit fara nimic in sapinta , si sa radicat p spatele nostru asa ca daca vorbesti fara sa sti mai bine ai tace!! Si ce o sa ne faca iliuta , ca acuma tot citesc comenturi ca daca ar vedea iliuta ce ne ar face , vai doamne ce poate face , voi asa reactionati ca p timpul comunismului !!!
ai divezi ca popa a facut avere???. pai ce sa faci daca popa a facut o manastire iar acum renoveaza biserica asta deranjeaza pe muti. dc nu o faci tu anuta? esti complexata cumva?
dar rochia aia de 20.000 de roni pe care a cumparato pentru mireasa a luato din banii pe care ia strans din salarul de preot???
sa fim seriosi…
ce doby esti de unde sti u cat a costat?:))))
Si nu tre sa fi catolic ca sa iti zici parerea despre cineva !! Lume are voie sa zica ce gandeste despre popa si familia lui ca din tot ce e scris aici e 99% adevarat !!
Anuta , Anuta … comentarii sterpe din punct de vedere al intelectului! Ia convinge-ne si pe noi de aceste „adevaruri” expuse aici. Demonstreaza-ne tu ca tot ce se spune aici e adevarat,te rog frumos!
ben laden poti fi tu mai iliuta acum teai trezit din drog bca stiu ce bine iti merge cu hasisul si marijuana pe care le fumezi in sighet la baru lu Doru sau ai trecut acum la heroina perfuziii? :))
Auzi… draga Johny stiu foarte bine cum se scrie si vorbeste in Sapinta si nu cred ca esti in pas cu cultura, si inainte sa faci pe cineva fraier cred ca ar trebui sa sti ce inseamna cuvintu fraier. Ancutza nu stiu cine esti da m-as bucura sa te cunosc,
Rusine lui Ileana Tahului ei i se datoreaza toate astea,dornica mereu dea urca tot mai sus(unde nu isi are locul) si nu isi vede lungul nasului.Mai are curajul de a canta in biserica dupa ce a facut de ras o familie si o comuna intreaga.La ei in familie e un lucru obisnuit doar stim nunta lui frate-sau decat circ a fost ( au dezbracat o femeie batrana si neajutorata in pielea goala in fata nuntii,au umblat pe paduri dupa cocosi cu ochii scosi) dar de data asta au mers prea departe. De parca ea nu stia ce fete are degeaba incerca sa le scoata in evidenta lumea stie ce valoare au.
auzi oarecare, ca acum ma bag si io in discutie ca la cate comentarii am citit aici deja incep sa invat personajele dupa nume sau porecla.
da de ce sa-i fie rusine la ileana tahului de toata treaba asta, adica mamei miresei? da popa nu are nici o vina? da pruncu popii?
astazi am auzit ca dupa ce s-a dus pruncu popii in iapa sa o aduca pe mireasa de langa barbat, a obligat-o sa se duca cu el in masina prin sat sa-l vada lumea ca tot a lui ii fata. altu zicea pe aici ca a fost drogata si asa a intrat in masina, dupa ce a fost si batuta inainte de pruncu popii.
si de ce tot fetele lui ileana is de vina? da are mai multe fete? ca daca nu au fost de treaba, atunci de a umblat pruncu popii dupa una dintre ele?
toata lumea stie despre nuntile aranjate care au loc la sapanta. totul e vorba despre avere, despre bani, si de faima. fata asta a iesit din matricea locului. la cat ii de mandra, o luam si io din dragoste. 🙂
borsanule,sa fim seriosi si sa gandim la rece….cu ce sa fie asa de vina mama fetei?….asa cum zice oarecare….daca ii atata de rea fata aia de ce s-o dus in iapa dupa ea ca sa mai faca nunta????….daca fata o plecat trebuia sa fie bun dusa si sa-si vada fiecare de viata….dar nu asa au facut….o fi avand ei un motiv ascuns……de ce nu mergeti la parohie sa intrebati???
pai io asta am spus. ca de ce tot fata asta ii acuzata ca o gresit. da pruncu popii nu o gresit? da popa nu o gresit ca o fortat-o sa se marite cu pruncu sau?
io am sunat la niste prieteni din sapanta in seara asta si de prin sighet, ca numai nu am inteles de ce popa a tinut atat de mult ca nunta sa aiba loc pe data de 21 mai. si cu orice pret sa aiba loc atunci.
ce am aflat m-a dat gata.
popa lutai se stie ca e bagat cu PSDul pana in grumaz. basescu a fost la sambra oilor in urma cu doua saptamani si duminica asta la tanja, si ii trebuia si PSDului un eveniment in maramures in care sa se fie ei vioara intani, ca pe 7 iunie sunt alegeri europarlamentare. popa o vrut sa faca nunta asta pe 21 mai cum no mai vazut maramuresu. ati vazut cati bani o dat pe rochie? geoana si nastase trebuiau sa fie nasi la nunta din partea pruncupului popii. era cel mai bun fel de a face campanie electorala PSDului. toate ziarele ar fi scris despre nunta din povesti dintre pruncu popii din sapanta si fata asta si faptul ca la nunta au fost toti maharii din PSD. si mi-au zis mai multi din sapanta ca nici gheorge turda cantaretul nu e strain de aranjamentul asta. ca de fapt el carei tare bagat in PSD o facut aranjamentele la bucuresti sa vie geoana cu nastase de nanase ca nunta asta dadea bine si pentru primar care arata ce mare ii el in sat ca-l are pe frateso la bucuresit.
totul a fost politica si fata asta a picat la mijloc. intrun fel si pruncu popii ii o victima a propriului tata. in toata telenovela asta nu cred ca sunt personaje care sunt doar rele sau doar bune. ma ingrozesc de ce sunt capabili unii oameni… 😦
NU ESTE ADEVARAT!!!!!!! Cine a spus din sat ca parintele nostru este cu PSD-ul? Sau ca Gheorghe Turda are treaba cu PSD-UL? Nu este adevarat. Cineva din sat vrea sa-i improaste cu noroi ca le e ciuda pe ei, mai ales pe Gheorghe Turda, care a facut satul nostru cunoscut peste tot….!!!!! Nu este adevarat. Nu sunt cu PSD-ul!!!!!!!!! Eu sunt din sat si stiu ce spun!!!!!!! Rusine sa le fie la cei care isi bat joc de Gheorghe Turda dupa ce i-a ajutat pe atatia.
dar eu cu cine votez?:)))
fiu satului a lu aia rasa candideaza si el?
ca las vota si pa el ca tare mandru neo tipurit osaneste si cu clop cu pana instrutat….le/le/le osanca me ce bine dacoi pute….ca si seamana cu una rasa ca am votat si cu fratesau ca sa aiba satu nost si una rasa ca numa nerase o fost pana amu si videm cat i de bine daca i rasa nu se opareste
Nu ti-e rusine s-al numesti asa??? Ce ai cu primarul nostru???? Dar cu Gheorghe Turda????? Dupa ce i-a ajutat pe atatia acuma te iei de numele lor???? Nu ti-e rusine???>?>??
Are dreptate Borsanu in sapinta majoritatea nuntilos sunt aranjat de parinti; eu cred ca tineri au dreptul la decizie si daca se iubesc sa se casatoreasca, dar sa nu uitam ca in sapinta daca nu esti de neam nu existi. Dragi cetateni ai sapintei au trecut vremurile cind se faceau casatori aranjate; lasa-ti tineri sa se iubeasca!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
si eu stiam de aranjamentul asta da nu a fost sa fie si din cauza asta e asa mare necaz ca doara mirese o mai avut chelu popii si o sa mai aiba cata frunza si iarba da campania asta electorala cu europarlamentarii era treaba buna picau vateva miliarde de la ministerele PSDiste la popa in jeb ca asa striga popa din spital ca el pe 21 mai face nunta cu orice pret nu il intrereseaza ce o sa fie dupa ca doara nunti mai poate face ca il mai cununa in fiecare campanie electorala cu cate una bani sa iasa noa ca si cu criza asta trebuie sa sti cum sa te invarti sa iasa miliardele garla ca popa ii obisnuit duma de la 10 zerouri in sus sa numere banii ca pe astia de 10 roni ii arunca de nu vre sa i vada ca il deranjeaza la ochi.
Daca mai stie cineva cate ceva sa mai scrie sa schimbam cate o informatie ca tat i campanie electorala si noi cu cine votam? ca de trahanache asta de popa ne-am cam saturat ca nu stim ce mai stra pe aici nu io cazut bingo ala mare?
De unde stii tu ce a spus preotul nostru???? Ai stat langa el in spital????? Vrei numai sa-i discreditezi ca ei de fapt nu tin cu PSD-ul……. Ai venit aici intre noi sa faci campanie la PDL.
tu tineti fleanca ca nu sti ca lo auzit tat spitalu cum striga ca el face nunta pa 21 mai cu feciorusau si cu Anuta Ilenii Tahuluidute si intreaba pa doctorii de la urgenta
Nu te cred!!!!! Tu vrei numai sa iti bati joc de parintele nostru!!!! Nu-i adevarat ca a spus asa. Eu il stiu foarte bine!!!! Nu a spus asa. De ce minti???? De unde stii ca aia ce ti-au spus despre ce s-a zis in spital spun adevarul?????
Anonima, lasa-o mai incet femeie ca faci spume.Tu nu te vezi ce reactii ai ?Normala esti sau ti-o luat si tie popa mintile? Dar tu de unde stii ce-o spus popa in spital? Ai fost langa el? Si ce te agiti atata? Esti vreo cuscra de-a lui?
Potoleste-te femeie ca nu trebuie sa faci zarva aici ca pe ulita.
dragi sapinteni fiti mai cuminti si nu va legati de Gheorghe Turda ca el a fost un elev silitor si a ajuns departe nu ca voi niste analfabeti la coada vacii si a calului
nu va permit sa vorbiti asa de dl general Turda ca el a facut multe pentru tara asta pentru democratia noastyra ata de fragila si de anemica
a stat sub bataile pustilorin focul revolutiei si nu mai avea munitie i sa terminat munitia si noroc ca e de pe la Sapanta si cunostea plauiurile pe unde umbla cu mioritele la pascut dragu mi vara la munte cu ciobanu care se ….intelegeti voi ca stiti mai bine ca mine ca eu mis din Banat si nu am mai fost pe acolo decat la o vanatoare de mistreti
si ce daca popa si gheorghe turda is pesedisti, formeaza un tandem important e sa castige alegerile si sa voteze fraierii din Ro,,, la noi in PSD e la moda Geoana-Nastase ca nu mai dureaza mult si se legifereaza tandemu si apoi ,,,,,,?
mai Pesede tu faci parte din grupu lu aia a lu Miron Mitrea care e gelos pe Geoana ca io furato pa Nastase?
da mai stanica ce f..e grija cand doua persoane se iubesc nu mai conteaza sexul important e sa castige alegerile
Oameni buni lasati partidele si oameni sus pusi ca ei nu v-au facut nimic, si pina la urma ati uitat de problema saracilor tineri ,in plus va jigniti ca si la usa cortului , ce sa zic halal comuna europeana…… Ar fi mai bine sa va dati cu parerea si sa nu va jigniti ca nu e frumos.
ce comuna europeana. astai comuna din paris. :)) isi descretesc si ei un pic limba pe internet. :)) totusi nu inteleg ce cauta miron mitrea in discutie?
Imi place siteul! Il cite lumea si la Viena! Sapanta = telenovela! Asta numesc eu o promovare „agresiva” a comunei, in cel mai cunoscut stil capitalist-salbatic, ca asa vin turistii! Sa mai bat oaminii p´acolo? La noi in Cuhea s-o linistit!
cuhean, drept ii cu fata aia din cuhe care lo lasat pe fecioru lu popa nostru lutai?
si auzi daca zici ca esti la viena drept ii ca fratele popii nost ii popa la viena? ca unii zic ca da altii ca nu. nu mai stim pe cine sa credem. da cum a ajuns istoria asta pana viena?
sapinteni sunt si pe acolo?
bai, da voi nu terminati odata? lasati-ma sa dorm… :))
da care tie baiu vio? ca mergi si te culca. ca doar nu te tine nimeni aci langa de ziar.
iauzi irina, ce sati spun. adica eu sa ma culc si sa pierd telenovela. pana maine cine stie ce se intampla si pierd firu. daca nu eram pe receptie in sara asta nu stiam despre accidentul lui octavian. mereti mai la culcare sa ma pot culca si eu. serios. 🙂
haideti ca va las si eu ca mintenas ii dimineata si tre sa ma scol si inca nici nu mam culcat.
Pentru anonima disperata
anonima, nu-i mai lua atata apararea lui Gheorghe Turda si la preot ca doar toata lumea stie cat sunt de bagati in PSD.
Ia cititi pe internet despre cand a fost decorat Gheorghe Turda de Basescu. Numai de la PSD si Securisti au fost in grupul acela….Uite aici un articol.
http://stiri.kappa.ro/actualitate/politicieni-generali-inaintati-grad/stire_166200.html
Dar un articol si mai tare poti citi mai jos, unde Gheorghe Turda, cantaretul vostru mandru si vestit, i-a facut campanie electorala lui Ana Birchall in America.
http://www.anabirchall.ro/intalnirea-de-la-chicago-traditiile-romanesti/
Stiti cine este Ana Birchall? Una din PSD care inaintea campaniei pentru parlament din noiembrie 2008 a fost filmata in timp ce-i sufla la unu in saxofon. De fapt nu ii sufla, ci il manca. Unii spun ca cei pe care-l alinta Ana Birchall era un mare suspus din PSD. Uitati aici filmul cu pricina. Vreau doar va spun ca filmul este deocheat, asa ca tineti minorii legati pana va uitati la el.
http://mazgalici.ro/2008/09/01/fimul-porno-cu-ana-birchall/
Ana Birchall spune ca nu e ea protagonista. Ei, sa lasam imaginile sa vorbeasca:
http://bataiosu.wordpress.com/2008/09/24/argumente-pentru-care-ana-birchall-e-protagonista-filmului-porno/
Pe google daca cautati dupa Ana Birchall veti gasi foarte multe articole despre scandalul cu acest fillm. Au cazut si ceva capuri din PSD, deci nu e facatura.
Va intreb eu acuma, credeti ca Gheorghe Turda s-a dus pana in America sa faca campanie electorala PSD-ului si lui Ana Birchall pe gratis? Ia uitati-va in fotografiile de pe site-ul lui Ana Birchall ce strans o tine in brate Gheorghe Turda.
Asa ca anonimo, nu mai sari cu gura aia daca nu stii care-i treaba.
amu imi dau seama mai bine de ce facea naveta in america popa lutai cu gheorghe turda precis no rata asa buna activista PSD priceputa la toate ea leo cantat din fluier si g turda co vocea ce trio reusit sapoi ma spuneti ca nus psdisti?
:))))))))) so cheme de mireasa pe la nunta anului pe birca asta ca precis o spovedito si popa cai mai buna ca buretoasa tahului
ma da o cantat la microfonu popi fara fir de so auzit pana la noi in capatusatului creca o auzit si preoteasa numa ca iei pictorita nui cantareata de muzica usoara :)))))))))))))))
Ar fi frumos daca a-ti incerca sa vb. mai decent.
Aveti un simt al umorului destul de dezvoltat dar c-am primitiv!
Dupa nume aceasta Anna pare sa fie „de pe malul Iordanului”….Am dreptate?
nu stiu de pe ce mal ii, dar am vazuto cum performeaza. asa ca domn primar daca vrei sa dau votul meu la psd io zic sa o aduci pe doamna asta pe la noi ca sa o cunoastem in particular. amu dupa ce am vazut filmul asta nu mai imi dau votul pe promisiuni goale.
sa vie aci sa o luam la dant un pic. 🙂 ca numa frigurile mo apucat cand am vazut filmul.
Nu cred ca face fata la un sat intreg!!!!!!!
Ar intra in cartea recordurilor asa ca psd-ul daca cistiga de data asta……
pai sa o aduca sa vedem daca rezista. domnule redactor faceti un sondaj cata lume din sat vrea ca primarul sa o aduca in campanie electorala pe ana birchall la noi. da faceti cumva sa voteze numai barbatii ca daca pot vota si femei alea de ciuda o sa voteze ca sa nu o aduca.
Domnilor,
Va rugam sa pastrati decenta in link-urile pe care le postati si in afirmatiile pe care le faceti. Ziarul nostru este citit de tineri si de oameni mai in varsta, prin urmare trebuie sa urmam o anumita decenta.
Indiferent de ce afiliere politica aveti, ca ati votat cu Ion Turda sau nu, cu PSD-ul sau alt partid, credem ca puteti fi totusi decenti.
Din acest moment orice mesaj indecent la adresa parintelui Lutai, primarului sau a lui Gheorghe Turda va fi moderat. Dorim ca ziarul nostru sa isi pastreze echidistanta nu sa se transforme intr-o platforma de atac impotriva preotului, primarului sau oricare alta persoana din comuna.
Redactia
Zi cat te-au platit????? Ai spus ca acest ziar va fi unul liber unde fiecare poate sa isi spuna punctul de vedere. Acum ce vrei sa-l faci sa nu mai fie liber???? De ce nu ne mai lasi sa ne spunem pasul?????
De cand s-a deschis acest ziar mereu stau cu el deschis pe computer. Iar amu cand discutiile erau mai in toi tu vrei sa moderezi discutiile???? E clar ca te-au cumparat.
In sfarsit,v-a ajuns obiectivitatea! Ar trebui postat un mesaj de genul pe prima pagina,fara sa faca referire la anumite persoane. Pur si simplu sa se arate ca orice mesaj continand jigniri,calomnii nu va fi postat. Iar cele ce lanseaza acuze,sa fie insotite de probari. Sa stie tot omul ce are de facut. Sa incepem sa educam lumea… macar acolo unde ne pricepem.
Pentru Irina
Da, fratele popii e preot la Viena, si e preot greco-catolic!!!. Eu nu stiu daca e adevarat ca feci ru popii o avut o logodnica din Cuhe. Sunt plecat de cativa ani de acasa, si cand vorbesc cu ai mei, nu atingem subiecte fierbinti ca acesta! Povestea o ajuns vestita la Viena pe…internet, cum altfel?
si ce zice fratele preotului nostru despre ce se intampla aici la biserica?
am intrebat cum o ajuns istoria asta la viena ca pana in borsa, viseu, ieud si pacolo o ajuns prin viu grai.
amu tot de curioasa te intreb: da la viena o ajuns istoria ca ai gasito tu pe internet sau cineva te-o informat din tara? tare curioasa is cati din strainatate ne urmaresc.
ce bine ca o auzit si fratesu sa stie ca ce om i aiesta la noi in sat cu nuntile lui neo facut de comedie in lume sa faca nunta lu Nastasa si Geana
pt irina
e adevarat de dosarul penal si de faptul ca preotul vida a fost batut
o zi buna
catolicilor aveti grija ca de nu va potoliti iese treaba rea ” cand suna banu in cutie atunci sufletetul se inalta a dumnezeu asta este doctrina voastra si acestea sunt cuvintele rostite tocmai de un papa de a-l vostru asa ca nu mai faceti figuri ca biserica e a noastra …… voi la roma aci este bizantul cu voi la apus ce cautati in rasarit .. pe pamantul romnanesc vechi dintru nceputuri nu a exstat alta lege decat ea maritoare d dumnezeu decat cea ortodoxa … in 1003 vo lat dumnezeu lumina de la ierusalim si o dato la ortodocsi … parohia din sapanta si biserica trebuie sa ramna cm a fost de la inceput s daca nu incetati voi implica patriarhia constantinopolului dumnezeu sa va lumineze mintea si sa va potoleasca pornirile diavolesti …..
ce fel de dr. esti? de femei, de necuvantatoare, psihiatru? Dupa cum scrii, mai degraba esti un pacient inchis, obsedat de gandul evadarii.
Eu nu stiu ce zice fratele lui, asta e o problema intre frati, nu? De gasit am gasit intamplator, pe internet. Nu mi-a spus nimeni din Romania, insa e sigur ca povestea ia amploare. Mai multi prieteni au citit si tare s-o mirat! Vedem maine finalul, nu?
Cititi alte aventuri: http://gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=1023
si Claudiu Lutai, fiul mai mare al preotului Lutai, care il lauda atat ca e mare preot prin America, a lasat o fata gravida inainte sa plece si nu la mai interesat nimic de ea.. asa ca nu ma mira ca si asta sa fie vai de el. saraca fata bine ca nu a facut vreo prostie sa se marita cu unul din familia asta de….
Mama ce razboi in toata regula! Dar este bine cand se discuta liber. Opiniile diferite nu pot decat sa aduca ca si rezultat, progresul.
M-am hotarat sa fac si eu un ziar cat mai curand. Sunt convins ca merita. Ziarulvesel este cel mai bun exemplu!
omg 🙂
ioi acuma s-a ajuns si la politica.vad ca nu va plictisiti…
moderatorul:D faci please un sondaj in legatura cu elodia??? poate o gasesc astia:D=))
sincer mie prima data mia placut dar aqma vad ca se abereaza…tare de tot
Evidenta ca s-a ajuns la politica ca doar toata nunta a fost in scop politic: campanie electorala pentru PSD. Cum puteau veni mai bine Nastase si Geoana in Maramures daca nu ca nanasi la nunta feciorului preotului din Sapanta?
Acuma se intelege de ce preotul vroia nunta pe 21 mai…. Multi spun ca sa te feresti de incurcaturile babelor. Ei na, ce sa zic. Nu cred ca babele noastre putea crea o astfel de situatie.
Irina draga povestea asta te asigur ca este urmarita de romini din intreaga lume. Cel putin aici in ……………. toti romini sunt zilnic pe internet pentru a vedea ce se mai intimpla in asazisa telenovela. Multi dintre noi ajungem sa ne certam deoarece avem opini diferite. Imi pare rau ca reclama aceasta este negativa pentru Sapinta deoarece partial si eu sunt din sapinta insa nu pot sa fiu de partea lor daca stiu ca dreptatea nu le apartine in totalitate.
Nu ai citit mai sus? toata treaba e politica. preotul a vrut cu orice chip ca nunta sa aiba loc pe data 21 mai ca sa poata veni Geoana si cu Nastase in sat de nanasi. Si in felul asta isi faceau campanie electorala. Ca la cat ii de cunoscut preotul nostru si la ce nunta planuia, toata presa spunea ca Nastase si Geoana au fost la nunta feciorului preotului. Toate se leaga. Preotul – primarul – Gheorghe Turda – legatura cu PSD-ul….
Incet adevarul iese la iveala. Ma ingrozesc. Eu cred ca nu numai Alin este o victima, dar si Iustin este o victima a propriul tata cum mai scria cineva aici. Sa iti vinzi baiatul asa…. doar pentru faima si putere e rau….
sunt persoane in sat care au primit invitatii de nunta…ar trebui sa va uitati pe ele la numele nasilor…nicidecum geoana sau basescu…sau oricine vreti voi….vorbiti aberatii…
Cum sa vorbim aberatii? Ca daca Nastase si Geoana veneau la nunta cum era programat, astia erau mai importanti decat nasii la un loc. Toti baronii si maharii din PSD au fost chemati la nunta. Nu mai vedea Maramuresu o asa desfasurare pesedita ca la Sapanta. Basescu o venit la sambra si tanja, ii trebuia si PSDului un eveniment major in maramures…. In cateva saptamani sunt alegeri europarlamentare.
Totusi ce nu am inteles …….. fata se mai intoarce la fiul preotului sau ramine cu Silviu.
Acesta e misterul pe care doresc sa-l elucidez si eu….Ca nimeni nu mai stie nimic de mireasa…. Unii zic ca a disparut, altii spun ca a fugit de frica batausilor trimisi de preot, altii spun ca e tinuta sechestrata……Stie cineva ceva de mireasa ca unde e?
mamaaaa da ce informatii mi-ati dat sa citesc mai sus cu legatura dintre Gheorghe Turda si PSD. astia isi bat joc de un sat intreg. si si-au batut joc de Alina ca sa o faca sa sa marite cu Iustin ca sa faca campanie electorala la PSD. acuma inteleg eu de ce se zicea prin sat ca vine nastase si cu geoana sa fie nanasi la nunta asta. totul ii politica. doamneeee ce-am ajuns sa iti vinzi si propria fericire si propriul copil pentru putere si politica. scapa-ne doamne de ce-i mai rau.
da .mireasa e la cluj(sint colega cu ea)isi da examenele saptamana aceasta este una grea pt ea(nu stiu cum face fata cu atatea si daca a apucat sa invete ceva)…anul acesta are un an destul de greu cu un examen mare.la cluj s-a intalnit cu silviu .nu vorbeste cu mama ei(ileana cred)nici cu sora sa(care nu o ami considera sora pe alina,cica nu s-a sacrificat de dragul mamei lor si ca a facut-O de rusine)deci alina e singura la cluj cu cativa prieteni care ii sint alaturi indiferent de decizia pe care o va lua
o seara placuta!
II doresc miresei mult succes la examen!
diana transmite-i la Alin sa fie tare si sa nu le lase intimadata nici de parinti nici de nimeni. Sa isi urmeze inima si daca il iubeste pe Silviu sa mearga cu el…. Despre Silviu am auzit numai lucruri bune.
Doua inima care nu se plac niciodata nu vor face casa intr-o casatorie. Si pe mine m-au maritat parintii si acuma sunt divortata. Stii ce mi-a spus mama cand i-am spus ca nu-l iubesc pe baiat? „Lasa ca nici io nu-l iubesc pe tatato si pentru aia tot stau cu el.”
La ce folos ca i-am facut atunci fericiti pe ai mei iar acum sufera alaturi de mine? Daca aveam si eu mintea si curajul Alinei imi luam lumea in cap si plecam….
Dupa cum am citit aici si am auzit si in Sighet toata nunta asta a fost manipulata de preotul din Sapanta ca sa poata face campanie electorala la PSD…. Ma infior numai la gandul ca cineva poate gandi atat de jos si sa isi bata joc de niste tineri….
Pe mama lui Alina nu Alina a facut-o de rusine ci ea s-a facut de rusine. De fapt toata nunta asta nu era nici despre Alina nici despre Iustin, ci despre preotul si mama lui Alina.
Mama lui Alina este femeie simpla, de la tara, ai putea sa-i gasesti o scuza ca are astfel de mentalitate……… Dar de la un preot te astepti la mai mult…… In loc ca preotul sa ii lumineze pe oameni ii tampeste mai rau.
Si acuma imi suna in cap cuvintele de la cununie: „Si tu mireasa, marita sa fii ca Sarra, sa te veselesti ca Rebeca, sa te inmultesti ca Rahela, veselindu-te cu barbatul tau si pazind randuielile Legii, ca asa a binevoit Dumnezeu.”
Cum sa te veselesti cu cineva pe care nu-l placi, pe care nu-l iubesti, cu cineva care stii ca nu e perechea ta?
Daca cineva imi deschidea ochii inainte de casatoria aranjata de parinti doar ca sa se poata fali in sat astazi nu eram divortata.
Transmite-i lui Alina sa nu faca greseala mea…
Prin ceea ce a facut Alina a deschis ochii la un Maramures intreg…. Sa mearga acolo unde o cheama inima nu unde o mana parintii, babele sau popa din sat…..
Fiti alaturi de Alina acolo si o sustineti ca si noi o sustinem de aici. Uitati-va la cate voturi a luat Alina in sondaj.
Te iubim Alina si suntem alaturi de tine….!!!!!!
diana esti prost informata…alina vorbeste cu sora ei.. 😉
raspuns pt anonim a si ana:)
Mai fratilor, nu mai tin pasul cu tematica discutiilor si cu ce sondaje doriti sa mai facem.
Pana in prezent ne-ati cerut trei sondaje:
1. Daca doriti ca primarul sa o aduca pe Ana Birchall de la PSD in sat.
2. Unde poate fi mireasa, noua Elodie a Sapantei. Aici avem nevoie de cateva sugestii de raspuns.
3. Sondaj cu ce optiuni de vot au sapantenii pentru alegerile europarlamentare.
In functie de care sondaj ni-l cereti in urmatoarele 3 ore pe acela il facem. Nu le putem pune pe toate ca facem cititorii cunfuzi.
Redactia
Deci mireasa e la Cluj. Mai e nevoie de sondaj in acest caz?
Eu sint interesata mai mult de subictul „Alegeri parlamentare”.Si punctul 1 e interesant,cel de la 2 e putin vechi….
sapantane da cine-i ana birchall?
tu nu citesti comentariile de mai sus? citeste comentariul asta
pentru popa lutai sa-si aduca ex-nora inapoi. Fura, de la amanta, trei fire de par drept de la subtioara, le pune sub perna si doarme cu capul pe ele trei nopti la rand. Dimineata isi pupa amanta acolo unde are un dinte pus.
dar daca are mai multe amante de la care sa ia firele de par ce are de facut?
mai este inca o zi pana la nunta din povesti. sa vedem daca va fi o ba. ca poate pana dupamasa afla iustin o vaduva sau ceva fata batrana si o ia de nevasta. ca rochie de mireasa au deja, cetarii sunt platiti, localul la fel… cu criza asta cred ca mirese „second-hand” afla popa lutai pentru fecioru sau.
le pupa pe toate in jdeauca
Cine le pupa? Nu am facut legatura eu corect sau inca nu stiu citi printre rinduri ?
pt anonim….crede-ma ca eu asa stiu acum nu stiu ce sa zic,poate sint prost informata insa vb cu alina zilnic si stiu cum sta situatia.stiu ca nu-i raspunde la mariana la telefon.mama alinei a venit in cluj in acest weekend si nu a vrut sa se intalneasca cu ea si cu mariana.acum ce sa zic poate tu esti din familie si sti mai bine.dar eu chiar aceasta varianta o stiu:(
cat despre tot in general nu-mi pasa ce se scrie,noi colehii o sprijinim in tot ceea ce face ,si in orice decizie ia.
daca e se vede fericita langa iustin sa-l ia,daca se vede fericita langa silviu sa-l ia,pt ca ea v-a trai o viata langa acel om si nu lumea.
indiferent de decizia luata alina are prieteni care o iubesc si o sustin,ea stie ce-si doreste de la viata pt moment
ps:ioana sa sti ca ai fost foarte tare ca ai trcut peste tot,bravo tie sa-ti ajute Cel de Sus de acum sa-ti refaci viata !
Diana, cand te casatoresti „aranjat” de parinti mereu altcineva iti va conduce familia, nu tu si sotul tau. Mereu va fi un parinte dintr-o parte sau din alta care stie mai bine ce-i de facut la tine in familie. Nu doar ca vei fi stresata de ce se intampla in familie, ca nu te intelegi cu sotul, ca esti abuzata, dar vei fi supusa la presiuni si din afara: asa trebuie sa faci, sau invers…
Alina sa decida singura. Dar sa decida cu cap.
Ce a facut ea a trezit din somn un Maramures intreg. Astfel de casatorii aranjate au loc nu doar in Sapanta. Si din acest motiv cuplurile sunt nefericite, barbatii beau, femeile umbla cu altii, copii cresc traumatizati si exemplele ar tot putea continua.
Eu sa fiu in locul lui Alina mi-as face o asociatie care sa ajute tinerele care trec prin astfel de traume… Uitati-va in cazul lui Alina. Cine sare in apararea ei cand este amenintata de gorilele preotului? Unde sunt asociatiile de aparare a drepturilor femeilor in acest caz cand Alina si sotul ei au fost amenintate chiar aici? Va dati seama cate tinere sunt in situatia ei???
Transmite-i lui Alina sa fie tare ca o sustinem si noi de aici…..
auzi ioana popa nu a trimis gorolile so ameninte pe samanta[alina] daca judeci ca o mamuta nu uita ca n jungla .LEU II REGELE EL CONDUCE comprene
se pare ca nesimtirea e la ea acasa cu dumneata…. ii fi si tu vreo sluga „nevrednica” dea popii…. zici bine de jungla… ca asta a facut popa din satul asta…. ia ridicat pe unii impotriva altora ca in jungla ca el sa fie deasupra…..
ce proasta esti))))))toti care vb despre popa sunt slujile lui?? mama da mai proasta fiinta:)))))
No, o fost cununia?
Ai si tu rabdare pana maine ca cine stie ce scamatorie face popa Lutai si ii scoate o mireasa lui Iustin peste noapte. Nu-l stiti voi pe popa. Face lucruri paranormale.
nu stiu daca face lucruri „paranormale” dar lucruri care „par anormale” cu siguranta face…. 🙂
o fost nunta?
Nu cred …. Deja s-ar fi dus vestea….Dar nu fi trist,Sapinta e un loc unic in felul sau…Nu ajungi sa te plictisesti….Miine se mai intimpla ceva nou….(poate)..
Este a doua oara cand deschid acest site si raman surprinsa, insa nu intr-un mod placut, de ceea ce se discuta… Imi permit sa-mi expun cateva pareri, in calitate de concetatean..Sunt atatea alte probleme serioase de abordat si de dicutat, si totusi jumatate dintre cititori s-au cramponat de aceasta relatie. Din punctul meu de vedere, fiecare face ce simte si ce considera ca este bine pentru el, si nimeni nu poate si nu este in masura sa judece o astfel de intamplare. nefericita. Iar cat despre celalat subiect cu politica, sincer…. chiar depaseste pe unii locuitori ai Sapantei, care, din lipsa cunostiintelor in domeniu, nu au o opinie proprie si concreta, fiind usor influentabili. Politica e greu de discutat la nivelul localitatii noastre.
Recomand celor care administreaza acest site, sa se axeze pe problemele cetatenilor (incercand sa le expuna in speranta gasirii unor rezolvari). Sa faceti totusi o treaba serioasa, decenta si in folosul oamenilor…
O seara buna va doresc!!
Iar cat despre critica adusa preotilor, si vorbesc de ambele religii, este nejustificata. Asa ceva nu se face. Intreb atunci si eu: unde este respectul, bunul simt si EDUCATIA? In astfel de conditii, nu as putea spune ca le are cineva.
mai voi sunteti nebuni cu totii…..alta treaba nu aveti decat sa vb de preotul din sapanta si de familia lui?sunteti mai rau ca babele…….ceea ca faceti voi se numeste INVIDIE!!!
ce aveti voi de comentat de ei vedetiva de familia voastra ca nici voi nu sunteti mai bunii!INVIDIOSILOR!!!
Roxana….Vezi ca vine Anamaria Pop cu „corectura gramaticala”…..Dar poate nu….Ea are treaba numai cu messuri-le mele…..
Cred ca „comment-ul ” tau suna …..bine …..pt. „gusturile si urechile ei”….
🙂 nu strica si putina ironie,e drept si asta! Si da… suna bine indemnul Roxanei. 🙂 Sunt curioasa ,Maria … sunteti in masura sa comentati viata privata a altor oameni?
Unde am comentat viata privata a „unor oameni”????????
Vino te rog cu exemple!!!!!!!!!!
Cred ca cei adusi aici in discutie sint persoane publice!
Nu am comentat viata lui Iustin si a Alinei.Nu ma intereseaza…..Asa ca te astept cu exemple unde am comentat viata privata!!!!!!!!!
LUME >>>>LUMEEEE
STIRE DE SENZATIE
revine MIRCEA RADU in Satu nostru cu DIN DRAGOSTE sa faca doua emisiuni>>>>>>> traznite cum no vazut nici NATO
Un pui de sapintan ratacit prin SATU MARE isi cauta mama care nu e alta decat OARBAAAAA si mamasa nu vrea sa il mai vada pe fecioru ei asa ca vine MIRCEA RADU sa impace mama cu fecioru
Pai ba fratilor…eu am crezut ca sunt singurul sapantzan nebun,de asta am si plecat de acolo sa aveti loc de mine.Huuuuuuuuuuuuuuuuu…vad ca tot mafie e pe acolo!!! Asa le trebuie daca o luat-o cu JAPCA pe saraca fatuca.
pe unde esti bai ? cand vi acasa sa vezi ce o mai ramas din sapintenii astia cas numai resturi
iulica nul mai cauta pe ghita ca e plecat definitiv de la noi ca tare o fost si el contra la tot ce o miscat pe aici
VIN CATOLICII SA IMI SPARGA BISERICA IN CARE AM INVESTIT SUTE DE MILIARDE DE DIVERSE VALUTE
VENITI CU TOTII SA VEDEM CE MAI PUTEM FACE CA SA NE RECUPERAM BANII MACAR
Ha ha ha ha, dara ai investit si tu, mai parlitule, cateva miliarde de EURO. Jos mafia de la sapanta,ca ne vede o lume intreaga!!! RUSINE!!!
Cine esti tu sa il faci parlit pe parintele nostru Lutai?
Nu te temi de Dumnezeu ca o sa te bata? Oricum are multi sustinatori in Sapanta si nu numai. Dar mai bine ai folosi un limbaj decent. E un om important parintele nostru Lutai. Ai vazut ca si acum in plina criza economica a facut rost de 10 miliarde de lei. Sa te vad pe tine daca poti face rost tu macar de un miliard. Deci, nu stiu cine e mai parlit, pe bune…..
Parintele Lutai a facut ceva pentru sapantateni in comparatie cu tine care nu cred ca ai facut ceva asemanator cu ce a facut Pr. Lutai. Poate de aceea esti invidios pe el ca el face si tu nimic…..iar la Sapanta nu este nici o mafie, sau poate una inventata de tine, adevaratii mafioti sunt catolicii care nu il lasa in pace pe Pr. Lutai sa isi duca la bun sfarsit planurile cu Sapanta.
parlit esti tu mai ametitule ca preotul nostru e un om deosebit si inteligent dar voi astia care scrieti impotriva lui sunteti niste aiuriti nu vedeti ca numai rau faceti
nu vedeti ca preotul e bolnav si ca il inlocuieste preotul din Sarasau dar pe voi nu va intereseaza asta
Eu cred ca FAT-FRUMOS asta de IUSTIN nu e sanatos la cap (taica-so cu atat mai putin). Daca e barbat sa-si gaseasca una care sa-l iubeasca cu adevarat!!! De ce trebuie sa le ia pe femei cu japca,sa le forteze mana numai asa ca el e „DON JUAN al SAPANTEI”??? O fi el cu scoli inalte, facute pe bani satului, dar asta nu-i permite sa faca ce vrea el. Dragostea adevarata nu e pe bani PRINTULE !!!!!!!!!!
Ce treaba ai tu ca ce face Iustin. Face ce vrea ca are cu cine si cu ce. Isi poate permite sa faca orice, pe cand tu esti un oarecare in timp ce Iustin e Printul Sapintii, iar tatal lui e un om capabil. Voi Sapintenii nu ati fost in stare sa faceti nimic ca lumea, a trebuit sa vina acest om inteligent care face cu adevarat ceva. Dovada e ca multi sapinteni il urmeaza fara sovaire, e iubit de oameni si il asculta, ei vor merge pana in panzele albe si vor apara aceste valori, pe Iustin si tatal lui. Ha-ha-ha-ha
Pai tocmai ca am treaba pt ca despre EL e vorba aici, sau mai bine zis despre ceea ce este el cu adevarat,care-i valoarea lui adevarata. Poate ca e Print in Sapanta dar asta nu-i confera dreptul sa faca ce vrea el cu viata altora,ci doar cu a lui. De ce sa desparta EL doi oameni care se iubesc dintotdeauna??? Doar asa ca e COPIL DE BANI GATA (banii satului) ?! Daca are valoare „””asa cum sustii dumneata”””de ce nu-si gaseste una de nasul lui care sa-l iubeasca si sa-l respecte dupa adevarata lui valoare,dupa meritele lui?! Problema e ca s-au obisnuit sa dicteze la Sapanta (ca si pe vremea cand era bunica fata) si traiesc mereu cu impresia ca totul si toate sunt in functie de EI.
Nesimtitilor,publicati numai ce vreti voi!!!! Denaturati adevarul!!!
taci mai tolomacule ca esti din lume si nu sti ce se intampla pe aici
tot ce se scrie este adevarat
daca tu nu ai habar de nimic nu te amesteca esti departe de noi cei de aici si stim ce facem
tu stai acolo si vezi de treaba ta nu te mai baga ca si musca in lapte HI.. HI… HI….
Tolomac esti tu cu cine te-o incaltat dimineata,ca singur nu cred ca te-ai incaltat?! Intr-adevar eu sunt plecat in lume,si implicit umblat prin lume,si nu imi trag fundul acolo unde incet incet s-au pierdut valorile de altadata. Iar tu sa-ti vezi de vacile tale CIURDARULE. HI…HI…HI…si HA…HA…HA… TEA LA OI!!!!!!!!!!!!!!!!!
TOLOMAC ESTI TU CU MA-TA
TEA LA OI !!! Ca numa acolo esti bun!!!
sandu care ne fura padure si pesti si ciute, uris si porci de padure sio facut hotel si asta e ortodocs comunist ,pe banii nostri ai spantenilor initura si icre negre da petrenjel io tras o pe lili ….o furat de 20 de ani sandu si toti comunisti ortodocsi iar ei dau spaga la gheorghe turda mare cantaret si betiv mincinos ca amu e general pi daca o tras la revolutie iliescu lo facut general si frateso primar si liana curva ,iustin nemernic ortodocs si nora popi kent alta podoba vagabonda cu oseni ,jos mafia comunista ortodocsa ,jos curvaru grigore vasaiu ochi ,jos poap mafiotu si primaru cu dosar la dna si jos petrenjel care ne lasa fara de padure
No tea la oi!!!!!!!!!!! Eu am reusit sa plec de-acolo dar tu acolo-i da duhu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ca si talharii astia de la ziar publica numai comentariile ce le plac lor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! DISCRIMINARE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!